Aventurile singurului islandez din Bucureşti. Mâncătorul de rechini putrezi

0
247


Pe timpul recent încheiatei campanii electorale locale, pentru Sectorul 1, l-am susţinut pe Andrei Chiliman. Asta nu m-a impiedicat, ca tot "alegătorul imparţial" să nu mă duc şi pe la acţiunile lui Toader Paleologu, care împărţea poporului pipe. La un moment dat, pedelistul a presupus că dă o lovitură de imagine dacă haleşte împreună cu susţinătorii carne de rechin, aluzie fină la rechinii imobiliari pe care se angajase să-i termine dacă e ales.

Jon
Când am ajuns pe terasa de pe Calea Victoriei unde Toader se afişa cu peştii morţi în farfuriuţe, nu credeam că o să mă întâlnesc cu un personaj de reportaj. Candidatul, care a fost ambasador în Danemarca şi Islanda,  tocmai explica faptul că islandezii consideră rechinul împuţit natural o delicatesă, când un tip de lângă mine mi-a spus pe englezeşte: "Ştii cât de greu se împute rechinul? Trebuie să stea într-o baracă de lemn două săptămâni!". Aşa am dat peste Jon Valur Smarasson, singurul islandez rezident în România. Prietenos, mi-a întins un fel de mastică nordică, într-o sticlă de plastic, al cărei nume semăna cu al criminalului Brevik. Mi-a explicat că ei nu au nume de familie şi că "son" din coada celui de-al treilea nume al lui reprezintă faptul că e fiul lui Smara. Are 52 de ani, nevastă şi doi copii în Islanda, dar el stă aici din 2004.

Din întâmplare
În Islanda, Jon avea o firmă de construcţii. Cum într-o ţară cu 300.000 de locuitori nu poţi construi la nesfârşit, afacerea avea gâlme. Întâmplător, în barul unde mai rodea o bere, era un angajat român, unul dintre puţinii conaţionali ai noştri ajunşi pe insulă. Ăla i-a spus că în România se toarnă betoane în draci. Jon, om de acţiune, s-a uitat pe net unde e România, a luat avionul şi s-a oprit fix la Bucureşti. Mai întâi, l-a impresionat mirosul de transpiraţie din autobuze, apoi s-a luat cu mâinile de cap că nu există hărţi ale Bucureştiului pentru străinii dezorientaţi  şi nici o evidenţă clară a locurilor virane din intravilan, unde să poată construi. Când să renunţe la afacere, i-a venit o idee simplă care l-a salvat.  A închiriat un elicopter şi, de sus, a identificat zonele care-l tentau pentru blocuri şi vile. A zburat zile în şir deasupra capitalei şi a notat conştiincios unde sunt zone libere pentru proiectele lui. A luat mult teren în Sectorul 3 şi s-a pus pe treabă. Până în 2008, i-a mers din plin, românii cumpărau în draci case.  Apoi, după cum se ştie, piaţa a căzut şi Jon a trebuit să schimbe strategia. A trecut de la vile şi apartamente mari la apartamente mici ca suprafaţă, cu două camere pe care să le vândă ieftin.

Iar peşte
Cu toate că mai are încă nişte blocuri la vânzare, Jon s-a gândit să nu se bazeze doar pe imobiliare cât e criza. A vorbit cu nişte români de vârstă medie, care şi-au amintit că pre vremea lui Ceauşescu, atunci când era copii, părinţii le dădeau untură de peşte importată din China. Islandezului i s-a aprins brusc un beculeţ: "În Islanda, toată lumea mănâncă ulei de peşte sau untură încă de la naştere. E bună pentru imunitate, stomac, ba chiar şi pentru potenţă, e un produs naţional. Se cheamă Lysi, adică lumină, fiindcă în secolul 19 o exportam în Danemarca, unde era folosită drept combustibil pentru iluminatul stradal.Uite, eu am 52 de ani dar arăt de 40 fiindcă o iau de când mă ştiu." A adus pe piaţa românescă untura de peşte sub formă lichidă sau de capsule şi a avut succes. A prins aşa de bine pe piaţă, că preşedintele Islandei, atunci când a făcut prima şi ultima vizită a unui şef de stat din ţara respectivă în România a venit special la sediul firmei de construcţii a lui Jon, pe motiv că încurajează economia insulei.

Aventurile singurului islandez din Bucuresti. Mancatorul de rechini putrezi

The Mystery of Hakarl: Rotten Shark Meat Delicacy From Iceland

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here