De ce este Islanda una dintre cele mai fericite țări din lume. Lecția unui popor mic, dar tenace

1
121

Cultura islandeză, formată într-un spațiu mic și izolat, de-a lungul secolelor pline de dificultăți, amintește de importanța rezistenței în fața obstacolelor.
Într-un articol publicat pe site-ul BBC, scriitorul Eric Weiner își povestește vizita pe care a făcut-o în Islanda, în urmă cu 7 ani, pe perioada iernii. Pe atunci, scriitorul documenta o carte despre fericire și voia să afle cum era posibil ca o mică țară rece și izolată în nordul Atlanticului să se afle mereu pe primele poziții în clasamentul celor mai fericite țări din lume.
La scurt timp după aceea, Islanda a fost puternic lovită de criza financiară din anul 2008. Rata șomajului a crescut extrem de mult, băncile au avut probleme grave, iar încrederea oamenilor în instituții precum parlamentul s-a prăbușit.
Locals-in-Iceland
„Criza economică a avut un efect limitat asupra fericirii”, explică specialista în sănătate Dora Gudmundsdottir, autoarea unui studiu amplu publicat în Jurnalul Indicatorilor Sociali. Nu doar că fericirea generală a națiunii a scăzut extrem de puțin în timpul crizei, dar 25% dintre islandezi au declarat că sunt chiar mai fericiți.

Explicația pentru acest fenomen social aparent ciudat este oferită de Karl Blöndal, editorul unui ziar islandez: „Foarte mulți oameni au fost loviți de criză, pensionarii și-au pierdut economiile. Dar unul dintre avantajele traiului într-o comunitate mică este acela că ajungi ușor la toți oamenii pe care îi cunoști. Cei care își pierd joburile nu sunt izolați, iar riscul de înstrăinare nu este la fel de mare precum în societățile mari”.
Potrivit scriitorului Eric Weiner, Islanda seamănă din multe puncte de vedere cu un oraș mic – inclusiv capitala cosmopolită Reykjavik: „Oamenii nu se tem că vor cădea într-o gaură neagră pentru că nu există o astfel de gaură în care să cadă. Întotdeauna va fi cineva care te va prinde înainte să cazi. Așa cum mi-a povestit un imigrant american din Islanda, dacă mașina ta se blochează în zăpadă, cineva va opri întotdeauna. De fapt, nivelul de încredere este atât de ridicat, încât nu este ceva neobișnuit să vezi copii de 6 ani mergând la școală singuri pe timp de iarnă”.
mai mult la :  http://greatnews.ro/de-ce-este-islanda-una-dintre-cele-mai-fericite-tari-din-lume-lectia-unui-popor-mic-dar-tenace/

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here