Problemele cu care se confruntă acum Grecia nu sunt noi, ele au fost rezolvate cu succes de alte naţiuni, cel mai bun exemplu fiind Islanda, însă statul elen nu poate aplica metodele islandeze atât timp cât este în interiorul zonei euro, scrie Wall Street Journal.
(foto: Demonstrators in front of Iceland’s parliament building, in Reykjavík’s Austurvollur Square)
La trei ani după colapsul Islandei, fabrica de procesare a peştelui, deţinută de islandezul Dadi Palsson, din arhipelagul Vestmannaeyjar, simte efectele revenirii economice surprinzătoare. Palsson a venit la muncă la 4 dimineaţa, pentru că vin 12 tone de cod, pe care muncitorii îl curăţă şi-l împachetează pentru export. Mulţi dintre angajaţi sunt imigranţi polonezi.
Acum însă Islanda a revenit discret pe creştere. Şomajul s-a mai redus, iar emigraţia s-a mai calmat.
"Fiecare casă e plină pentru că putem oferi foarte multe locuri de muncă", spune Palsson, în vârstă de 37 de ani, printre rânduri întregi de lucrători şi echipamente care procesează peştele.
Islanda are un avantaj semnificativ faţă de ţările din zona euro, şi anume, propria monedă, care poate fi devalorizată. Astfel, ea a reuşit să transforme deficitul comercial în surplus şi să îşi înlesnească revenirea economică.
Având în vedere că are propria monedă, bancă naţională, politică monetară, propriul proces de luare a deciziilor şi propriile reguli, Islanda a avut opţiuni de politică la care ţările din zona euro pot doar să viseze. Succesul acestei ţări nordice oferă o lecţie cât se poate de clară asupra elementelor la care renunţă naţiunile când aderă la uniunea monetară. În plus, exemplul Islandei poate fi luat ca o imagine a ceea ce ar putea să facă ţările dacă părăsesc zona euro.
Colapsul
Islanda a avut o cădere brutală în 2008. Sistemul bancar s-a prăbuşit, iar şomajul a explodat. Guvernul a fost dat jos de populaţia furioasă, care a ieşit să protesteze în stradă. Tinerii plecau din ţară. La fel ca în zona euro, Fondul Monetar Internaţional a intervenit cu un pachet de ajutor financiar.
Moneda islandeză şi-a pierdut jumătate din valoare, ceea ce a ajutat exporturile, precum peştele procesat de Palsson, şi a mai redus din importurile scumpe, cum ar fi autoturismele. Slăbirea coroanei islandeze i-a lovit pe cei care aveau împrumuturi ipotecare în valută, dar judecătorii şi politicienii islandezi au organizat un sistem de ajutorare a celor cu astfel de împrumuturi. Bunurile importate au determinat creşterea inflaţiei, iar preţurile la raft au crescut cu 26% din 2008 şi până în prezent.
Acel pachet de finanţare externă a devenit o povară pentru sistemul financiar. Însă spre deosebire de Irlanda, Islanda a lăsat băncile să dea faliment şi i-a lăsat pe creditorii externi să acopere pierderile, protejându-i astfel pe contribuabili.
Revenirea
Ulterior, Islanda a impus un control strict al capitalurilor – exact opusul doctrinei UE de deschidere a graniţelor financiare – ceea ce a înlăturat pericolul unor retrageri masive de capital şi credit precum se văd acum în Grecia, Irlanda şi Portugalia, şi care ameninţă să lovească şi Spania şi Italia.
În loc să se arunce în măsuri de austeritate, precum cele care fac ravagii acum în Grecia, Islanda a amânat austeritatea. Mai mult, autorităţile au majorat iniţial ajutorul social pentru cei mai săraci dintre cetăţeni, care au continuat să cheltuiască şi au mai redus din şocul suferit de economie.
"Strategia generală a funcţionat foarte, foarte bine pentru Islanda, însă nu e vorba de un singur element, ci de felul în care au lucrat elementele împreună", spune Julie Kozack, care a fost şeful delegaţiei FMI în Islanda până de curând. Nu trebuie uitat însă că Islanda are o populaţie de 320.000 de oameni şi ce s-a implementat aici poate să nu funcţioneze la scară mai mare.
Părăsirea zonei euro ar fi traumatizantă pentru Grecia, chiar dacă ţara ar avea posibilitatea devalorizării monedei. Economia Islandei este mult mai bine axată pe comerţ, în timp ce exporturile elene, în valoare de 52 miliarde euro în 2011, au reprezentat doar 24% din Produsul Intern Brut (PIB). Islandezii au căldură şi electricitate din surse geotermale, pe când grecii îşi importă energia şi ar plăti mult mai mult după devalorizare.
La începutul lunii mai, Islanda a vândut obligaţiuni pe 10 ani, cu o dobândă de 5,875%, atrăgând din piaţă suma totală de 1 miliard de dolari. Dobânda la care s-a împrumutat Islanda nu ar fi disponibilă Greciei, Irlandei sau Portugaliei, presupunând că acestea ar avea acces la pieţele financiare. În martie, Islanda a început să dea înapoi banii FMI, mai devreme decât era stabilit.
Economie mai săracă, dar mai sănătoasă
Situaţia Islandei nu este nici pe departe perfectă. Ţara este mult mai săracă decât era înainte de spargerea bulei creditelor. Oamenii sunt în continuare foarte supăraţi pe clasa politică, pe care o consideră responsabilă de excesele financiare care au dus la criză, dar perspectivele sunt mult mai fericite decât cele ale ţărilor din zona euro care au început să aibă probleme în 2009.
O mare parte din criza datoriilor din zona euro provine din dezechilibrele economice. Grecia şi Portugalia au consumat ani la rând mai mult decât produceau, iar diferenţa o acopereau cu împrumuturi externe. Dezastrul a venit când străinii nu au mai vrut să dea împrumuturi. Spania se confruntă cu o situaţie similară.
"Dezechilibrele de la noi au fost mai grave decât cele din Spania şi Grecia. Am reuşit să le redresăm, relativ repede, după câţiva ani foarte dureroşi", spune Gylfi Magnusson, profesor universitar şi fost ministru islandez al economiei şi afacerilor în perioada 2009-2010.
E mai greu să corectezi dezechilibrele în interiorul zonei euro. Acolo, politica este una de devalorizare internă, un eufemism pentru sărăcirea populaţiilor. În teorie, scăderile salariale ar ajuta industriile exportatoare să devină mai competitive. În practică, e greu să scazi salariile fără să loveşti economia locală.
În Irlanda, ţara unde măsurile de revenire economică au avut cel mai mare succes, politica de scădere a salariilor a reuşit într-adevăr să sporească exporturile, dar şomajul a crescut, iar consumul local s-a redus. În Islanda, moneda devalorizată îi forţează pe localnici să cumpere mai puţin din străinătate şi mai mult de la producătorii locali.
"Vedem în Grecia şi Europa de Sud cât de dureros este să faci ajustări prin salarii. E mult mai puţin dureros să faci ajustări prin monedă", spune Tryggvi Thor Herbertsson, membru al partidului conservator din opoziţia islandeză.
Heimaey, insula pescarilor
Acest lucru e evident în Vestmannaeyjar, un avanpost atât de izolat încât orice urmă de activitate este surprinzătoare. Cea mai mare insulă din Vestmannaeyjar, Heimaey, este şi singura ocupată. Populaţia a plecat după o erupţie vulcanică în 1973, şi un sfert din oameni nu s-au mai întors. În anii 2000, când moneda islandeză era puternică, iar bancherii o duceau bine în capitala Reykjavik, viaţa era grea pentru pescarii de pe insulă.
Acum, situaţia s-a inversat. Vapoare pleacă din port de două ori pe săptămână, îndreptându-se către ocean, pline de peşte proaspăt. Se duc cu peşte şi se întorc cu euro şi dolari.
Înainte de colapsul monedei, fabricile de peşte plăteau muncitorii cu echivalentul a 20 de euro pe oră. Acum îi plătesc cu echivalentul a 10 euro pe oră. "Âsta e motorul profitului nostru", spune Sigurgeir Kristgeirsson, şeful uneia din cele două mari companii de peşte din Vestmannaeyjar. Pe de altă parte, pescarii, care sunt plătiţi în procente din vânzări, pot să câştige chiar şi 60.000 euro pe an. Un căpitan de flotă a câştigat 243.000 euro anul trecut.
Revenirea Islandei, însă, nu este completă, iar progresul văzut de pescării nu atinge şi celelalte segmente. Multe familii sunt împovărate în continuare de ipoteci, în ciuda măsurilor de stergere a acestor datorii. Specialiştii sunt de părere că Islanda trebuie să renunţe acum la controlul strict al capitalului, pentru a permite investitorilor să intre în joc.
