Despre miracolul Islandez nu ați prea citit mare lucru în presa centrală pentru că nu se dorește ca un astfel de model să dea idei și altora. Doar că aici a avut loc, nu cu mulți ani în urmă, o revoluție foarte interesantă, imediat după criza economică din anul 2008. Spre deosebire de politica criminală din restul lumii prin care băncile internaționale care au creat criza au fost ajutate cu banii tuturor să supraviețuiască, în Islanda politicienii aflați la putere au fost dați jos, băncile au fost naționalizate, iar autorii crizei islandeze au fost vânați și arestați. Mai mult decât atât, cetățenii au ieșit în stradă și pentru a impune o nouă Constituție, scrisă în folosul întregului popor… Peste toate, islandezii au REFUZAT SĂ PLĂTEASCĂ DATORIA EXTERNĂ, justificând acest lucru prin faptul că ea este una injustă, o expresie a uneltirilor împotriva Islandei, menite să o distrugă financiar…
După aceste măsuri, în opoziție cu cele ale țărilor europene care au ajuns să îi finanțeze chiar pe autorii crizei economice, țara și-a revenit și acum o duce foarte bine.

Potrivit Capital.ro, „În anul 930, islandezii s-au constituit în republică, punând bazele primului parlament din lume, Althing. În 1262, insula a fost ocupată de norvegieni, iar în 1380 a trecut sub suveranitate daneză. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial insula a fost ocupată din motive strategice de către Marea Britanie, iar în 1944 şi-a declarat independenţa.

http://www.cunoastelumea.ro/tara-care-nu-are-armata-masinile-nu-se-incuie-iar-energia-e-gratis/

45 COMENTARII

        • Romani au in cultura lor ideea de a fi AJUTATI, altii in cultura lor folosesc ideile bune si nu asteapta pe nimeni sa-i ajute, in felul asta nimeni nu-si baga nasul in guvernarea tarii lor ! In Romania asteptand sa fim ajutati toti ce i ce intra fac doar interesse lor !

        • Canada a vindut pămînt dar nu zăcăminte aurifere pe ăstea lea cumpărat pe nimic din România pt ca trădătorul de iliescu împreună cu isarescu au trădat și au vîndut tara cu zăcăminte cu tot

  1. Frumos. Asa ar fi bine si in Romania. Nationalizate resursele, inchisa tara si pus osul la treaba. Dar din pacate romanii au devenit comozi, lenesi si se multumesc cu putin. Si ceea ce este ma grav….nu-si iubesc tara. Tinerii in mod special. :(((

    • Care sunt romanii aia comozi, lenesi si care se multumesc cu putin??? Eu stiu doar ca romanii muncesc mult pentru putin iar clasa politica are tot interesul ca lucrurile sa nu se schimbe.

      • AVETI MARE DREPTATE,O EUROPA INTREAGA PROFITA DE SITUATIA NOASTRA STIIND CA ROMANUL CHIAR MUNCESTE,,,IAR COPII NU-SI IUBESC TARA?,,DOAR DACA ASA AU FOST CRESCUTI.

      • Sunt comune unde oameni se plang ca nu au de lucru…
        Refuza sa munceasca in agricultura sau in micile ferme de animale…
        e mai bine sa stea in birt sa astepte ajutorul social?

        • Am o intrebare: cei care se plang ca nu gasesc angajati pentru ferme si in agricultura.. fac angajari cu contract de munca (platesc taxe, asigurari sociale, etc) pe perioada nedeterminata? Daca, da, sunt indreptatiti sa se planga. Daca vor zilieri la negru si nu gasesc, n-au decat sa munceasca ei cu familiile lor in ferme si in agricultura. Nu cred ca lipsa zilierilor in agricultura sa aiba legatura cu ajutoarele sociale. Nici o primarie nu e sac fara fund. Sunt curios care e pretul corect pentru o zi de munca in agricultura (de obicei de dimineata pana seara) si cat sunt dispusi „plangaretii” sa plateasca,,

        • Eu muncesc și îmi plătesc și taxele dar când văd că politicienii mă fură prin faptul că nu-și onorează promisiunile electorale, că nu urmează programul de guvernare și nu respectă legea, minoritatea rromă beneficiază de avantaje pe care eu nu le am prin faptul că sunt scutiți de taxe dar trăesc în lux, imi vine din ce în ce mai greu să accept că mă bucur de aceleași drepturi Iar până la dragostea de țară te cam apucă sila de a fi român și nu-i condamn deloc pe tinerii care aleg să-și părăsească țara. O țară care își bate joc de cetățenii ei nu prea ai cum să o privești cu dragoste! Referitor la ajutoarele sociale, nu sunt de acord pt că beneficiază de ele și cine nu merită însă ați încercat să accesați fonduri europene pt a vă dezvolta afacerea fără să dați șpagă? Vedeți dacă puteți! Peștele de la cap se-mpute!

          • Perfect adevarat din cele spuse…si ne mai intrebam de ce parasesc tinerii tara? ai mei sunt in Regat,si va spun sincer,eu i-am indemnat sa plece,ptr. ca aici tara nu le mai oferea nimik interesant,si acum slava domnului sunt bine din mai multe puncte de vedere,au tot ce si-au dorit.Joburi nu mai spun,si cate 2,daca te tine poti avea si 3,dar e obositor.La noi de la 40 ani in sus….esti considerat ,,batran” si nu mai dai randament!Noi suntem de la oras,nu de la tara,dar daca as fi fost,si as fi avut pamant,cu siguranta mi-as fi facut o mica ferma.

        • Perfect adevarat,insa se va schimba tactica…vor ajutor social,la munca si asa e normal,nu sa stea ca trantorii pe spinarea altora si sa astepte pomana de la stat.

    • Eu cred ca imi iubesc tara, am 22 de ani si lucrez in alta tara ca a fac un ban cinstit de dimineata de la 7 pana poate pe la 7, 8, 9 seara, si dupa aia merg in tara in concediu sau cand am.de mers acasa si unde investesc, tot in tara mea nuuh? Cum poti aa ne faci pr noi lenesi care muncim de ne sar capacele prin alte tari doar pentru ca avem parlamentari si guvernanti care dorm pe banii statului.

  2. tinerii nu-si iubesc tara? din cauza cui cine ia crescut si educat noi cei mai in varsta si daca ne vom i uita in oglinda si vom fii mandri de pozitia noastra fata de jegosi si mizeria sociala prin care am trecut atunci putem aici sa venim sa dam lectii de…….. cacat hai sa ne trezim sa incepem cu noi sa ne mustram si astfel vom fii exigenti cu tinerii pe care ii blamam si vom vedea o schimbare si una in bine !!!.

  3. Așa va fi și la noi. Acum Dragnea se pornește și veți vedea în câțiva ani o țară ce va depăși cu mult Islanda… La noi va curge lapte și miere la robinet și în canale … Sper sa nu facem diabet …. Veți vedea cea mai mare libertate din lume, și puscariabilii vor fi liberi, plus liberi sa ocupe funcții în stat… Iar peste un an sau doi Dragnea va fi președinte că sa ne facă și mai mult bine. Poporul e de partea lui și il alege. Și mai alege câțiva condamnați că poporul pe ăștia îi cunoaște, victime arătate la TV, saracii …

  4. Si noi romanii daca am fi fost uniti si hotariti , nu am fi avut nevoie de nimic dinafara …avem detoate in aceasta tara…dar …..uite incet incet ne cumpara alti….

  5. Daca stam bine si ne gandim toate cele spuse aici de catre voi sunt reale, totul depinde de noi dar NOI vrem cu adevarat aceasta schimbare ? Care dintre cei ce scriu si lasa comentarii aici au si curajul sa mearga mai departe ? Sa iasa an strada si sa lupte pentru dreptul lor, pentru tarisoara noastra, pentru viitorul copiilor nostri, PENTRU O VIATA MAI BUNA ?. Poporul ROMAN a devenit un popor de maidanezi, de oameni care vor doar sa castige bani de pe spinarea altora, de oameni care se multumesc cu hoinareala statelor din lume si cu robia. Rascoalele care au avut loc an Romania au avut totdeauna succes insa noi cei de acum ne multumim doar cu ceea ce avem si zicem ” ce folos sa-mi rup creierii ca doar tot nu putem face nimic”. Avem o tara si un popor care au razbit prin multe insa curajul si unirea ne lipsesc enorm.

  6. Romanii sunt lenesi? Muncesc de la 16 ani dintre care 6 ani in armata Romana (asta doar asa din lipsa de patriotism) si nu am avut ” vacante” mai lungi de 3 sptamani. De obicei cei se scuza se acuza. Avem nevoie de oameni cu sange in ei sa punem tara pe picioare nu de copii lesinati care vaneaza Pokémoni.

  7. Comentarii si pareri. Cum ar fi o lege scurta si la subiect, care sa le anuleze pe toate cele care sunt in vigoare? Fara posibilitatea atator interpretari. Albul sa fie alb, iar negrul negru. Nu invers. Si cum ar fi Romania fara interese indiferent din partea cui ar veni? Prea putin suntem in stare sa apreciem obiectiv lucrurile bune care se intampla. Cati suntem in stare sa traim fara ura si invidie in colectivitatea apropiata?

  8. Toata stima pentru islandezi; avand o democratie atat de veche,au alte criterii decat noi,in toate privintele vietii sociale! La noi toata lumea vrea sa munceasca???Ce gluma! Amintiti-va de cei care stateau la carciuma in timp ce militarii puneau saci de nisip impotriva apelor ce amenintau satul ! Vedeti cate mici unitati de productie au fost create la sate si nu se angajeaza nimeni,preferand sa traiasca din ajutoare sociale ! Cat se plateste pe o zi de munca ? Intr-un judet sarac (Gorj) se cere 80-90 lei,cu 3 mese (carne!),tigari,bere! Deci suntem harnici ?

Dă-i un răspuns lui Petre IanosAnulează răspunsul