Proiect pentru aderarea Islandei la UE

0
1770

Ministrul islandez de externe, Ossur Skarphedinsson, a prezentat joi Parlamentului un proiect de lege in vederea aderarii Islandei la UE.

Potrivit textului, care a fost tot ieri luat in dezbatere de deputati, Executivul cere Parlamentului acordul in vederea unei “cereri oficiale de aderare la UE”. Potrivit anturajului premierului social-democrat Johanna Sigurdardottir, votul ar putea avea loc la sfarsitul lui iunie sau inceputul lunii iulie. Daca acordul este dat de Parlament pentru inceperea negocierilor cu Bruxelles-ul, islandezii vor fi chemati anul viitor la referendum pe aceasta tema.
“Islanda este intr-un punct de cotitura. Reconstruirea noii Islande a inceput deja”, a spus ministrul de Externe in Parlament, explicand ca aderarea la UE si adoptarea euro ar permite atragerea de investitii straine.

Noul guvern de stanga islandez, format dupa victoria istorica a Partidului Social-Democrat in alegerile generale din aprilie, a anuntat imediat ca va prezenta Parlamentului un astfel de proiect. Principalul aliat al social-democratilor, Verzii, se opun aderarii la UE, dar se declara deschisi unei “solutii democratice”, printr-un vot parlamentar si un referendum. Coalitia de stanga a invins in alegeri Partidul Independentei (conservator), care era la putere de 18 ani si era acuzat, pe final de mandat, pentru prabusirea economiei Islandei.

Din octombrie anul trecut, rata somajului a crescut de la 2 la 9 la suta. In aceste conditii, 61 la suta dintre islandezi ar fi in favoarea deschideerii negocierilor de aderare la UE, dupa un sondaj difuzat recent de postul de radio RUV…. Proiect pentru aderarea Islandei la UE

Lasă un răspuns