Am părăsit un Paris ploios câteva zile înainte de sărbătoare. Plecam cu o echipă restrânsă, să filmăm pentru o sampanie oarecare, gheizerele islandeze. Stăteam într-un hotel mic din satul Fjorukraïn, nu departe de capitală. Ne alimentam în restaurantul Fjaran, care există încă din 1841. Zic că ne alimentam, căci cum poţi să te bucuri de bucătăria islandeză? Aia e doar pentru vikingi. Asa cum este bufetul de sărbătoare „clasic“ islandez, numit porramatur, care cuprinde obligatoriu: rechin (care se lasă două-trei luni să putrezească pe plaje înainte să fie preparat. Pe cuvântul meu!), fudulii de berbec macerate în lapte acru, capete de berbec calcinate, două feluri de cârnaţi, peste uscat, felii de oaie afumată, grăsime de oaie, înotătoare de focă, niste pâine de secară si evident… ceva slănină de balenă. Criminal pentru ficat, moarte pentru stomacurile noastre delicate. Noroc cu domnisoara Ösp (salcie, în islandeză), delicată si deloc plângătoare, fata patronului, căreia i s-a făcut milă de noi, bieţi călători fragili. Ne-a pregătit într-o seară o excelentă salată de somon. Si păstrăv la grătar. Asta am mâncat restul zilelor. Bând un rachiu local, brennivin, din cartofi aromat cu angelică. Fugind de focă si rechin ca dracul de tămâie. Iată reţeta. Mulţumesc, domniţă Salcie!
Salată de somon marinat (Islanda)
Pentru 4 persoane: 600 g fileu de somon, un pachet de sare grunjoasă, 5 cepe rosii, o legătură de pătrunjel, 2 dl ulei de măsline, 2 dl ulei de arahide, o crenguţă de cimbru, o frunză de dafin, o linguriţă piper alb boabe, o linguriţă piper negru boabe, 1/2 kg cartofi, o legătură ceapă nouă, 1/2 legătură hasmaţuchi, sare.
Mod de preparare: 1) Se pune fileul de somon într-un vas si se acoperă cu sare grunjoasă. Se lasă să marineze în sare 3 ore si apoi se clăteste; 2) Se curăţă si se mărunţeste fin ceapa. Se scot cozile de la pătrunjel. Într-un vas de sticlă se amestecă cele două uleiuri, ceapa, pătrunjelul, cimbrul si dafinul. Se zdrobesc toate boabele de piper si se adaugă. Se sărează; 3) Se taie orizontal fileul de somon în două si se pune în această marinadă 24 de ore; 4) Se fierb cartofii în coajă; 5) Se mărunţesc fin ceapa verde si hasmaţuchiul. Se scurg fileurile de somon si se taie în felii de 1/2 cm. Se curăţă cartofii si se taie felii. Se pun în salatieră si se amestecă cu 4-5 linguri de marinadă. Se pudrează cu sare groasă si cu ames-tecul de ierburi; 6) Se amestecă din nou si se pune pe un platou. Pe deasupra se pun feliile de somon. Bun cu un Bourgogne Aligoté…. SF.ro
Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.