Islanda a livrat primele sale „certificate” de vaccinare destinate facilitării călătoriilor persoanelor vaccinate împotriva Covid-19, devenind astfel una dintre primele țări care recurg la această soluție, care divizează membrii Uniunii Europene, scrie AFP.

Circa 4.800 de persoane au primit două doze de vaccin anti-Covid-19 și sunt în prezent eligibile pentru aceste certificate digitale după lansarea, joia trecută, a unui serviciu dedicat online, a precizat ministerul Sănătății.

„Obiectivul este de a facilita circulația persoanelor între țări, astfel încât persoanele să poată prezenta un certificat de vaccinare la controalele la granițe și să fie astfel exceptate de măsurile de restricție frontaliere”, potrivit sursei citate.

Pentru islandezii care dețin astfel de certificate, utilitatea lor este deocamdată teoretică, în condițiile în care nu sunt recunoscute internațional.

Dar, dacă se va ajunge la o soluție în acest sens, Islanda prevede să permită accesul pe teritoriul său pentru persoanele care dețin certificate de vaccinare emise de țările membre ale UE sau din Spațiul Economic European, precum și certificate care ar putea fi create de Organizația Mondială a Sănătății.

Islanda nu este membră a UE dar face parte din spațiul de liberă circulație Schengen.

mai mult la  /www.hotnews.ro/

Lasă un răspuns