Preşedintele acestei ţări, Olafur Ragnar Grimsson, a venit la Bucureşti însoţit de o importantă delegaţie de oameni de afaceri.
Preşedintele islandez a dat detalii despre toate aceste proiecte.
Capitala republicii Islanda, Reykjavík, este cea mai nordică din lume, fiind aflată foarte aproape de Cercul Polar. Cu o populaţie de aproximativ 310.000 de locuitori, Islanda are o economie bazată pe pescuit (locul întâi în lume) şi prelucrarea peştelui.
Ţara este „presărată" de circa 100 de conuri vulcanice, mulţi încă activi. Contrar aşteptărilor, iernile sunt blânde, din cauza curenţilor marini. Numele în engleză, „Iceland", se traduce prin „Tărâmul Gheţii".
Scurtă biografie Olafur Ragnar Grimsson este al cincilea preşedinte al Islandei şi se află, deja, la cel de-al treilea mandat.
Absolvent al Universităţii din Manchester, Grimsson a fost primul islandez care a obţinut un doctorat în ştiinţe politice. A fost conferenţiar la Universitatea din Islanda, a coordonat programe radio şi tv, a fost editor la un ziar şi ministru de finanţe în perioada 1988-1991.
Printre premiile internaţionale obţinute se numără şi Premiul pentru Pace "Indira Ghandi". Are două fiice gemene din prima căsătorie. Prima soţie a murit de leucemie în 1998. Este în prezent căsătorit cu Dorrit Moussaieff, născută în Israel.
Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.