Partidul Likud al fostului premier israelian Benjamin Netanyahu s-a clasat pe primul loc în alegerile legislative de marți, fiind la un pas de a obține o majoritate cu aliații săi din partidele religioase și extrema dreaptă pentru a forma un guvern, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne, informează AFP.
Potrivit acestor sondaje realizate de trei mari canale israeliene, partidul de dreapta al lui Netanyahu este creditat cu 30 – 31 de locuri în Parlamentul de 120 de membri, în fața formațiunii Yesh Atid a premierului demisionar Yair Lapid, care ar aduna între 22 și 24 de locuri.
Împreună cu aliații săi, partidul lui Netanyahu se află în pragul majorității stabilite la 61 de locuri.
Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.