Petre M. Iancu : Bestia rănită

0
425

Pentru că a pierdut pe câmpul de bătaie și a înțeles că nu poate câștiga în luptă dreaptă, Rusia se comportă ca o bestie rănită. Comite cu insolență maximă, calculată să șocheze și să terorizeze, crime tot mai atroce.

În aceeași bani, terfelește, spurcă și profanează din ce în ce mai indecent, arogant și cinic armele de care se folosește spre a nimici Ucraina și a-i rupe din trup hălci de teritoriu cât mai mari.

Căci armele au onoarea lor. Rusia o profanează, cum profanează patriarhul kaghebist al Bisericii Ortodoxe ruse și religia și credința și tot ce le e sfânt credincioșilor ruși, ucraineni, creștini ortodocși sau de orice altă confesiune, rit, identitate și denominație.

Crime de război rusești tipice

Caracterul criminal și grosierul tupeu al sângerosului regim Putin s-a vădit și joi, 4 august, când artileria Moscovei s-a abătut, din nou, năprasnic, asupra unei stații a transportului în comun de la Toreț, din regiunea Donețk, în care niște civili, cu tot cu copiii lor, așteptau să se urce într-un autobuz.

S-a repetat, probabil deliberat, măcelul, voluntar și conștient comis, care a avut loc la începutul lui aprilie, în gara din Kramatorsk. Rușii au bombardat atunci, cu rachete balistice, o mulțume de oameni așteptând în inima infrastructurii civile a unui oraș; oameni care fugeau, în masă, din calea războiului.

Peter M. Iancu

Bestia rănită


Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns