Din nou, multe știri care necesită analize detaliate:
1. Poate cea mai importantă știre pozitivă pentru Ucraina este anunțul SUA de a oferi asistență financiară în valoare de (atenție!) 20 miliarde de USD sub formă de împrumut acoperit de profiturile din activele rusești imobilizate. Adică: nici cetățenii americani și nici ucraineni nu vor plăti pentru împrumut, ci rușii, prin activele lor înghețate în băncile SUA și UE.
Acest pachet face parte din pachetul de 50 miliarde USD promis pentru Ucraina la Summitul G7 din Iinie din Italia, pe care personal nu l-am crezut posibil.
Ajutorul va ajunge în Ucraina până la finalul anului, sub formă de 10 miliarde ajutor economic și 10 miliarde ajutor militar (care necesită aprobarea Congresului) sau în totalitate (în cazul în care Congresul refuză propunerea administrației Biden) sub formă de ajutor economic.
2. UK va oferi 3 miliarde USD și Canada 3.7 miliarde USD prin același mecanism, dar din ce am înțeles, separat de decizia G7 (care limitează suma maximă la 45 miliarde de Euro)
3. UE a adoptat decizia de a trimite prin exact același mecanism (împrumut acoperit de profiturile generate de capitalurile imobilizate ale rusiei) și în baza deciziei G7 sprijin financiar în valoare de (ATENȚIE) 35 miliarde de EURO!
Banii vor ajunge în Ucraina până la finalul lui 2024.
4. (Surse!) Soldații din Coreea de Nord încep să fie mutați din estul îndepărtat al rusiei înspre teatrul de operații din Ucraina. Încă nu se știe dacă ei vor fi folosiți în sectorul Kursk (pentru ca rusia să se prefacă că nu escaladează și mai mult) sau în teritoriile ucrainene ilegal ocupate.
Indiferent de locul în care aceștia vor activa, în următoarele zile vom avea militari ai armatei nord-coreene în Europa, luptând împotriva unui stat european, victima unei agresiuni armate. Dacă mai citiți o dată ultima frază, vă puteți da seama ce momente trăim.
4. Șeful Aparării SUA a confirmat că militari nord-coreeni se află pe teritoriul rusiei și a avertizat rusia că implicarea lor va „mondializa” războiul.
5. În baza identificării prin surse deschise (OSINT) rusia a pierdut în acest război un număr de tancuri egal cu numărul tuturor tancurilor active pre-război și peste 25% din cele aflate în stocuri.
Ceea ce am tot repetat începând cu toamna lui 2022 începe să se materializeze: rusia se transformă faptic, practic, inclusiv în termeni de capabilități mecanizate, dintr-o super putere, într-o putere regională.
Din păcate, acesta cred că este și obiectivul Vestuluo. Spun din păcate, pentru că acest obiectiv este atins nu doar cu ajutorul echipamentelor noastre occidentale, ci și cu ajutorul oferit prin mult sânge vărsat de ucraineni.
6. Kursk. Au trecut 9 zile de la termenul limită pentru eliberarea regiunii cerut de Putin. Dar nu asta e știrea, ci următoarea: peste 100.000 de militari ruși au fost mobilizați în jurul pungii Kursk, o parte însemnată, cel puțin 50.000 au fost aduși din sectoare de luptă din Ucraina, importante pentru ruși (Kupyansk, Kharkiv, Donbas, Zaporojie).
Dacă ucrainenii rezistă încă 1-2 luni și atrag și mai multe unități rusești din sectoarele de pe teritoriul ucrainean atunci putem să concluzionăm că TOATE obiectivele Operațiunii Kursk speculate de noi, la nivel operațional militar, au fost atinse.
7. (Știre din alt domeniu, dar tangențial are legătură cu posibilitatea de a influența acest război) În următoarele ore va apărea un clip cu un candidat la președinția SUA care atinge într-un mod nepotrivit o fată, la unul dintre evenimentele lui de campanie.
Punctele 1-3 sunt esențiale pentru dezvoltarea complexului militar-industrial al Ucrainei, care poate produce ACUM mult mai mult decât o face. Produce mult mai puțin față de potențial doar din lipsă de bani pentru contracte.
Asta înseamnă infuzie de echipament pentru militarii ucraineni, care la rându-i înseamnă reziliență mai mare pentru Ucraina, care la rându-i înseamnă (printre altele) o tocare continuă a capacitătii militare rusești, care la rându-i înseamnă scărerea și mai mare a moralului oricum execrabil de jos a trupelor rusești, ceea ce la rându-i poate înseamna o șansă de revenire a inițiativei pentru Ucraina.
Și aici am încercat pe foarte scurt să prezint o probabilitate a doar unuia din potențialele efecte ale acestor sume infuzate în economia de război a Ucrainei.
Pentru punctul 4 voi face următoarea analiză exhaustivă (pe modelul celor legate de „rachetele cu rază lungă” și „poate Ucraina să (re)devină putere nucleară?” – le găsiți aici pe wall dacă sunteți interesați de ele) care să arate că rusia într-adevăr se întreaptă spre un colaps în capacitatea de a proiecta putere militară convențională.
Voi reveni în zilele următoare și cu un Rezumat legat de situația de pe front. Până atunci, parte din aceste informații ne ajută să mai tragem o gură de aer și parcă să ne mai revină un pic speranța.
P.S. Trebuie să recunoașteți că Președintele Zelensky are stil. Fain tricou.
Slava Ukraini!
Radu Hossu
Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.