Islanda. 4 sefi de banca, dupa gratii

0
187

Patru foști directori ai băncii Kaupthing din Islanda, naționalizată în timpul crizei, au fost condamnați la închisoare cu executare, transmite BBC.

Fostul director general al băncii, Hreidar Mar Sigurdsson, a fost condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare. Președintele Sigurdur Einarsson a primit cinci ani, Olafur Olafsson, unul dintre principalii acționari a fost condamnat la trei ani de închisoare și CFO al sucursalei din Luxemburg, Magnus Gudmundsson – trei ani și jumătate. Potrivit BBC News, acestea sunt cele mai grele pedepse pentru infracțiuni financiare din istoria Islandei. În plus, toate condamnați trebuie să plătească cheltuielile de judecată.

 

Potrivit procuraturii, bancherii au ascuns faptul că investitori din Qatar au cumpărat acțiuni la Kaupthing, cu acest scop fiind contractat un împrumut ilegal de la aceeași bancă. Tranzacția, potrivit experților, a afectat prețul acțiunilor băncii, conducerea băncii anunțând despre afacere cu puțin înainte de faliment.

Procurorul Olafur Hauksson a mai declarat că împotriva conducerii băncii Kaupthing a fost deschis un alt caz, mai mare, care va începe din luna ianuarie.

 

Bancherii, condamnați pe 12 decembrie, au fost arestați în perioada 2010-2011. În același timp au fost reținute mai multe persoane suspectate de implicare în procesul de falimentare a băncii Kaupthing.

Kaupthing, cea mai mare bancă din Islanda, a fost naționalizată de guvern în timpul crizei din 2008. Înainte de asta Kaupthing și alte instituții financiare importante ale țării, inclusiv Landsbanki și Glitnir, au fost la un pas de faliment. Motivul a fost îndatorarea către creditori spre 2008 care depășea de șase ori PIB-ul Islandei.

mai mult la :  Islanda. 4 sefi de banca, dupa gratii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here