Dansând cu balenele

Islanda, insula cu cea mai apropiată capitală europeană de Cercul Polar, atrage anual mii de vizitatori datorită peisajelor unice.

O insulă vulcanică în mijlocul Atlanticului de Nord, înconjurată de fiorduri, încălzită de gheizere şi animată de oameni curioşi, mereu dornici de distracţie.

Islanda este totodată ţara cutremurelor de pământ, a câmpiilor nesfârşite, a munţilor şi gheţarilor, dar şi un loc unde prieteniile se leagă mai repede decât ai bea o halbă de bere locală, Viking. O ţară unde copacii sunt mai rari decât locuitorii.

Ce face un islandez dacă se rătăceşte într-o pădure? Întâi de toate, se trezeşte. Bancul emblematic al islandezilor se referă tocmai la ariditatea pământului, răscolit frecvent de erupţii vulcanice şi de cutremure. De la aeroportul din Keflavik, cale de vreo 50 de km până la cea mai septentrională capitală a lumii, Reykjavik, şoseaua traversează o câmpie aridă, negricioasă, din tuf vulcanic, acoperită de o iarbă gălbuie. Situată foarte aproape de Cercul Polar de Nord, capitala Islandei nu excelează prin nimic spectaculos.

Case joase, acoperite cu tablă ondulată colorată (conform normelor antiseismice), mici bisericuţe şi ici-colo clădiri moderne răsărite printre clădirile clasice. Doar Hallgrimskirkja, o catedrală modernă, punct de reper emblematic al oraşului, domină acoperişurile Reykjavik-ului.

Atmosfera de burg nordic tipic este animată însă în weekenduri de spectacole şi festivaluri de muzică şi film. Iceland Airwaves Festival, spre exemplu, este una dintre manifestările de referinţă pentru muzica alternativă.

Patria noctambulilor

Nopţile lungi şi friguroase reprezintă probabil şi motivul pentru care islandezii sunt unii dintre cei mai mari consumatori, dar şi producători de literatură. Se spune chiar că jumătate din locuitorii insulei scriu cărţi, iar cealaltă jumătate, citeşte.

Ceea ce frapeaza europeanul sosit la Reykjavik este însă degajarea localnicilor şi lipsa lor de complexe, antimorozitatea cu care îşi alungă "demonii" zilelor întunecate şi mohorâte din perioada anotimpului rece. Tocmai de aceea, de pe la sfârşitul lunii septembrie, Reykjavik este în permanenţă animat, iar noctambulii se simt aici în largul lor. Toată această efervescenţă a început în anii ’90, când guvernul a ridicat prohibiţia la bere, impusă din 1915 şi până în 1988…

articol complet : Adevarul