EURO 2008: Spania, egal in extremis în Islanda

0
2333

Pe bună dreptate, grupa F a preliminariilor EURO 2008 poate fi numită cea a marilor surprize. Rămasă în zece oameni încă din minutul 20, după eliminarea lui Xabi Alonso, Spania s-a văzut condusă de Islanda cu cinci minute înainte de finalul primei reprize. Atunci, Hallfredsson l-a învins pe Iker Casillas cu o lovitură de cap la colţul lung, fructificând centrarea primită de la Gudjonsson. O schimbare inspirată avea însă să reducă doar la jumătate ruşinea ibericilor. Iniesta, care l-a înlocuit pe Torres în minutul 57, a reuşit egalarea cu numai patru minute înainte de final. 1-1, un rezultat care nu lămureşte nimic.

La rândul ei, Irlanda de Nord, marea revelaţie, a pierdut în Letonia. Gazdele s-au impus cu 1-0, temperând elanul britanicilor. Unica reuşită a fost semnată de Baird, care a trimis balonul în proprie poartă.

Într-un alt meci al grupei, Suedia şi Danemarca au terminat la egalitate, 0-0.

În clasament conduce Suedia – 19 puncte, urmată de Irlanda de Nord şi Spania, câte 16 puncte. Toate cele trei formaţii au disputat câte opt meciuri.
sursa : antena3


Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns