Newsweek.ro : Români de succes. Cu tricolorul în Islanda

0
2924

Fizicianul Gabriel Vasile (43 de ani) s-a stabilit la Reykjavik acum mai bine de 10 ani și a ajuns să cunoască țara mai bine decât mulți dintre localnici. Povestea lui nu are cum să fie una tipică. Știți mulți români care s-au stabilit în Islanda? El spune că a ajuns acolo din întâmplare și noroc.

În anul 2000, Gabriel absolvise Facultatea de Fizică, Fizică Tehnologică/Optică, Spectroscopie și Laseri din cadrul Universității București.

„La vremea respectivă, Europa era închisă pentru studii, singura opțiune fiind SUA. Un prieten care lucra
într-unul din institutele de cercetare de pe Platforma Măgurele m-a întrebat dacă sunt interesat de un Master pe Fizică Teoretică în Islanda. Am zis «da» și a rămas să iau legătura cu persoana de contact, profesorul Andrei Manolescu, să vadă dacă oferta mai este valabilă. Acesta se mutase în Islanda din 1999 și colabora cu profesorul Vidar Gudmundsson care avea nevoie de studenți la master. La câteva zile, Vidar m-a contactat pe email și mi-a cerut câteva date despre mine, cursuri urmate și rezultate. La o zi sau două mă întreabă dacă poate începe procedura de înscriere a mea la master pentru anul universitar 2000-2001, să-mi obțină CNP-ul (kennitala) islandez, permisul de muncă de student islandez și alte documente. Și așa a început aventura islandeză: pe 29 august 2000 am ajuns în Islanda, fiind așteptat la aeroport atât de Andrei, cât și de Vidar. Apoi am mers la Vidar acasă la masă în «onoarea» sosirii mele. Acolo am întâlnit familiile lui Andrei și Vidar“, își amintește Gabriel Vasile.

Și în Islanda este o comunitate românească.

„Nu știu care este numărul oficial, dar bănuiesc că suntem câteva sute de conaționali răspândiți în toată țară. Dacă în trecut eram concentrați în zona capitalei Reykjavik, acum întâlnești români trăind și muncind prin toate zonele turistice. Noi ne mai întâlnim din când în când cu câteva familii de români. Chiar de ziua națională am avut o întâlnire în cadru mai restrâns pentru a omagia centenarul unirii. Românii sunt văzuți foarte bine în Islanda, fiind considerați oameni muncitori și cu simțul umorului“, spune Gabriel.

Fără stres, printre ghețari și vulcani

O zi obișnuită în Islanda începe, pentru Gabriel, cu un drum de 11 km pe bicicletă până la serviciu, apoi ceva mișcare la sala de sport, program de lucru de 8 ore, după care, la ora 17.00 merge să ia copilul de la afterschool. Gabi și Mădălina au o fetiță de 7 ani, care vorbește ambele limbi fără probleme. De altfel, în programul de seară, după cină, urmează cititul în islandeză și română.



/newsweek.ro/


Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns