Rusia şi Islanda nu au ajuns la niciun acord asupra acordării de către Moscova a unui împrumut ţării nordice a cărei economie a fost lovită din plin de criza financiară internaţională, a anunţat duminică ministrul rus al finanţelor Aleksei Kudrin.
„Noi continuăm negocierile”, a declarat ministrul la sfârşitul unei întâlniri la Istanbul, în Turcia, cu omologul său islandez Steingrimur Sigfusson.
Cele două ţări au avut şi alte discuţii consacrate stării economiei islandeze.
Sectorul financiar al Islandei, mai înainte foarte prosper, s-a prăbuşit ca urmare a crizei financiare internaţionale, constrângând guvernul să ia controlul celor trei principale bănci şi provocând o puternică depreciere a devizei sale, coroana islandeză.
Rusia, a cărei economie a fost de asemenea afectată de criză, se gândeşte la un împrumut de 500 de milioane de dolari.
Moscova intenţiona iniţial să împrumute Islanda cu 4 miliarde de dolari înainte de a considera „dificil” în 2008 să îi acorde un împrumut care să se ridice la o asemenea valoare, notează Agerpres.
http://www.adevarul.ro/rss/articol/niciun-acord-privind-imprumutul-rusiei-pentru-islanda.html
Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.