Primul urs polar din Islanda în ultimii 15 ani a fost împuşcat mortal de către poliţişti, declanşând un adevărat scandal. Animalul, ce face parte din speciile cele mai ameninţate cu dispariţia, a fost împuşcat în loc să fie tranchilizat.
Foto (1) | |
Grupurile de protecţia animalelor sunt furioase pe decizia autorităţilor de a-l omorî pe urs, în loc să îşi încarce armele cu săgeţi tranchilizante, disponibile la doar o oră distanţă de poliţişti.
Ursul a fost zărit de către un fermier plimbându-se agale pe lângă un drum din apropierea oraşului Skagafjördur, miercuri dimineaţă.
Experţii au declarat că ursul a sosit în Islanda pe o bucată de gheaţă iar legile locale permit uciderea acestor animale, deşi sunt pe lista speciilor pe cale de dispariţie, în cazul în care acestea ameninţă viaţa oamenilor sau a vitelor.
Şeful poliţiei, cel care a luat decizia de a-l omorî pe urs a declarat că tranchilizantele erau prea departe de locaţia lor iar ursul se mişca prea repede, existând şansa să îl piardă din vedere.
Veterinarul oraşului însă, a precizat că el deţinea tranchilizantele necesare pentru a imobiliza ursul. Acesta a declarat că poliţia ar fi trebuit să îl prindă pe urs viu, întrucât aveau metode.
Urşii sosesc în Islanda plutind pe calote glaciare, iar prima dovadă a prezenţei unui urs polar în această ţară datează din anul 890. Ultima dată când un urs polar a fost văzut în Islanda a fost în 1993, când un pescar l-a zărit pe animal înotând în largul coastei. Şi acela a fost ucis… Realitatea
Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Ce formulare ati ales ptr. titlu!!!!Nu vi se pare ca e un pic cam gresita gramatical??????Poate primul urs impuscat mortal in ultimii 15 ani……. era mai corect -dar ma rog!