Un scandal de pedofilie provoacă alegeri anticipate în Islanda

0
2184
Prim-ministrul islandez a anunțat vineri organizarea de alegeri parlamentare anticipate, al doilea scrutin de acest fel în mai puțin de un an, după retragerea unui partid din coaliția de centru-dreapta, fapt ce a făcut ca guvernul actual să devină minoritar, transmite AFP, preluată de Agerpres.

La originea crizei politice este un scandal de pedofilie. Partidul care s-a retras din coaliția de guvernare îl acuză pe premier că și-a acoperit tatăl într-un caz judiciar.
Potrivit presei islandeze, Benedikt Sveinsson, tatăl actualului prim-ministru islandez Bjarni Benediktsson, a semnat o scrisoare de recomandare pentru a obține anularea cazierului judiciar al unui pedofil condamnat în 2004 pentru că și-a violat fiica vitregă timp de 12 ani.
După executarea sentinței, persoana condamnată a cerut „restabilirea onoarei”, ceea ce i-ar fi permis să prezinte un cazier judiciar curat, potrivit legislației islandeze, cu condiția să obțină sprijinul unor persoane a căror moralitate nu este pusă în discuție.
Scrutinul anticipat ar urma să aibă loc până la sfârșitul anului, cel mai probabil în noiembrie, după ce anul trecut, în aproape aceeași perioadă, s-au desfășurat alegerile legislative anticipate determinate de scandalul Panama Papers.


http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/un-scandal-de-pedofilie-provoaca-alegeri-anticipate-in-islanda-794388


Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns