Islanda și Norvegia oferă femeilor cele mai bune condiții de trai (index)

0
2310

Islanda și Norvegia sunt țările care oferă femeilor cele mai bune condiții de trai, în timp ce în Siria și Afganistan, femeile o duc cel mai rău, potrivit unui index care urmează să fie dat publicității joi și care face bilanțul realizărilor și deficiențelor din perspectiva condiției femeii la nivel global, informează miercuri Reuters.
Măsurarea progreselor și îmbunătățirea vieților femeilor este un element cheie în procesul de menținere a păcii și securității națiunilor, au afirmat realizatorii indexului, Institutul Național de Cercetare pentru Pace din Oslo și Institutul pentru Femei, Pace și Securitate din Georgetown (GIWPS).
Indexul pentru pacea și securitatea femeilor a monitorizat 153 de țări în care locuiește mai mult de 98% din populația globului. Analizând indicatori precum violența sau folosirea telefoanelor mobile, raportul a descoperit discrepanțe importante atât între state, cât și în interiorul aceleiași țări.

”Condiția femeilor și negarea drepturilor acestora este un indicator de viitoare instabilitate și conflict în țara respectivă”, a declarat Melanne Verveer, directoarea executivă a GIWPS, într-un interviu pentru Thomson Reuters Foundation.
”Dacă femeile sunt desconsiderate, dacă siguranța se deteriorează sau dacă sunt marginalizate, este o stare de fapt care nu prevede nimic bun pentru țara respectivă”, a spus aceasta.



Țările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord s-au clasat la coada listei, în timp ce țările scandinave au ocupat primele poziții în indexul pe care Thomson Reuters Foundation l-a obținut înainte de lansarea oficială.
În multe țări, progresul este foarte neuniform, indică datele indexului.
În Africa de Sud, femeile au făcut progrese în zona educației și în domeniul reprezentării politice, dar mai puțin de trei din zece se simt în siguranță să iasă noaptea pe stradă, iar un sfert se declară victime ale violenței din partea partenerului, se arată în raport.

”Am auzit fete din Africa de Sud spunându-mi: ‘Nu mă simt în siguranță în casa mea, nu mă simt în siguranță când merg la școală, nu mă simt în siguranță în sala de clasă, ‘ a spus Verveer, care a fost primul ambasador al Statelor Unite pe problemele globale ale femeilor.

 
https://www.agerpres.ro/lifestyle/2017/10/26/islanda-si-norvegia-ofera-femeilor-cele-mai-bune-conditii-de-trai-index–14-09-06


Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns