Speriati de criza euro, islandezii se gandesc sa adopte dolarul canadian

0
1750

Aflată într-un proces dificil de refacere economică, şi având la orizont adoptarea monedei unice europene, Islanda nu scoate din calcul alte posibile alternative. Una dintre acestea fiind o eventuală trecere de la krona islandeză la dolarul canadian.

Pe fondul îngrijorărilor privind viitorul monedei unice, pus sub semnul îndoielii de evoluţia imprevizibilă a crizei datoriilor suverane din Europa, mediul politic şi de afaceri islandez ia în calcul schimbarea monedei naţionale nu cu euro, ci cu o monedă considerată a fi mult mai de încredere. Ideea adoptării dolarului canadian a fost lansată la finele anului trecut de reprezentanţii Partidului Progresist din Islanda – partid liberal, aşezat la dreapta eşichierului politic, ce a obţinut la alegerile din 2009 circa 25% din voturi.

Otawa este pregătită să deschidă discuţiile

Potrivit unei informaţii apărute pe site-ul reţelei canadiene de televiziune CBC – Canadian Broadcasting Corporation însă, la nivel informal, discuţiile pe această temă sunt încă în derulare, şi sunt confirmate şi de economiştii locali. “Există o serie de entităţi conectate la mediul de business local care vorbesc despre adoptarea dolarului canadian” a declarat Olafur Isleifsson unul dintre profesorii de economie din cadrul Reykjavik University, într-un mail, răspunzând întrebărilor puse de jurnaliştii televiziunii canadiene. “Eu nu cred însă că asta este o alternativă realistă” a adăugat Isleifsson, susţinând că opţiunea naturală a Islandei este euro.

….Speriati de criza euro, islandezii se gandesc sa adopte dolarul canadian


Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns