Ţara unde nu contează dacă eşti femeie, bărbat, emigrant sau cetăţean: toţi vor primi salariu pe care-l merită

0
2419

În timp ce mii de femei din întreaga lume cer eliminarea diferenţelor de salarii dintre femei şi bărbaţi, Islanda a sărbătorit ziua internaţională a femeii devenind prima ţară din lume care elimină aceste diferenţe, scrie Fortune.
(Foto : Blue Lagoon din Islanda este o piscina naturala cu apa geotermala, încalzita natural cu apa provenita din gheizere)
Guvernul islandez le cere companiilor să dovedească că angajaţii de pe aceeaşi poziţie primesc acelaşi salariu. Ţara nordică devine prima care obligă companiile private sau de stat care să facă acest lucru. Noua lege le cere companiilor cu peste 25 de angajaţi să obţină un certficat prin care se demonstrează că toţi angajaţii sunt plătiţi egal „indiferent de sex, etnie, sexualitate sau naţionalitate”.

,,Drepturile omului includ noţiunea de egalitate. Trebuie să ne asigurăm că femeile şi bărbaţii se bucură de oportunităţi egale la locul de muncă. Este responsabilitatea noastră să luăm toate măsurile necesare pentru a realiza acest lucru”, a declarat ministrul pentru Egalitate şi Afaceri Sociale, Thorsteinn Viglundsson

Islanda, o ţară cu o populaţie de aproximativ 330.000 de locuitori, vrea să elimine diferenţele salariale determinate de gen până în 2022.

Forumul Economic Mondial a clasat Islanda pe primul loc în topul ţărilor unde inegalitatea de gen este cel mai puţin răspândită. Cu toate acestea, femeile islandeze încă sunt plătite cu până la 18 dolari mai puţin decât bărbaţii.

mai mult la :  businessmagazin.ro


Descoperă mai multe la Islanda 🇮🇸 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns